Inceputuri timide

Sufletu'mi odata cotropit de sentimente amagitoare,sperante desarte,izbit de stancile dure si fara nicio expresie a luat acum o alta forma.Preschimbatu'mi's'a in pulbere magica,datorita unei persoane care a intrat de curand in viata mea.
EL care a stiut sa'mi aline durerea atunci cand imi era cel mai greu,mi'a redat scanteia de care aveam nevoie pt a reaprinde focul care fusese stins,iar resturile dragostei jaratice disparusera datorita unei nastrusnice furtuni.
Mi'a deschis noi orizonturi si in putin timp,atat de putin timp,m'a facut sa'l iubesc,m'a facut sa spun acele cuvinte magice pe care ajunsesem sa le urasc.El m'a ridicat de jos,mi'a daruit atat de multe in atat de putin timp,m'a facut sa vad totul cu alti ochi,m'a facut sa ma simt unica doar prin felul lui de a fi atunci cand e langa mine.Nu'mi vor ajunge niciodata cuvintele pt a'l putea descrie.
Asa cum speranta moare ultima,sper si vreau sa nu fie totul trecator.,desi stiu ca nu tine totul la infinit.Stiu doar ca in clipa in care vei pleca de langa mine,sufletul in bucati mici si infinte mi se va sfarama ,iar eu voi ramane "impietrita" precum Ana a lui Manole.Poate ca ti se va parea o prostie,dar mi'ar fi frica sa mai iubesc din nou.
Ca sa trecem si la "mondenitati",dragul meu pipermacinat,ai perfecta dreptate.Niciodata nu as fi gasit cuvinte atat de bine alese pt a caracteriza ceea ce este acum si lumea "obscura" in care voi intra.
Trebuie sa recunosc, "piperule bine macinat",m'ai uimit cu articolul tau.
Nu stiu daca "reply'ul" asta era cel pe care il asteptai.